3 definiții pentru buntuzire
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
buntuzi, buntuzesc, vb. IV (reg.) a desface, a risipi, a strica.
buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), v.t.r. (reg.) 1. A deranja. 2. A împrăștia: „...și el o bontozuit călugării de-acolo...” (Papahagi, 1925: 312). 3. (r.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista: „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel, 1985: 212). 4. (în expr.) A sta buntuzit = a sta supărat. – Din magh. bontzolni (DA după DER); din magh. *bontozni (MDA).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), vb. tranz., refl. – 1. A deranja (în Sat Șugatag și în satele rom. din dreapta Tisei). 2. A împrăștia. 3. (refl.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista. În expr. a sta buntuzit = a sta supărat. „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel 1985: 212). – Din magh. bontzolni (DA cf. DER).
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |