buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), v.t.r. (reg.) 1. A deranja. 2. A împrăștia: „...și el o bontozuit călugării de-acolo...” (Papahagi, 1925: 312). 3. (r.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista: „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel, 1985: 212). 4. (în expr.) A sta buntuzit = a sta supărat. – Din magh. bontzolni (DA după DER); din magh. *bontozni (MDA).