2 definiții pentru buiguit
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BUIGUIT1 s.n. (Mold.) Extaz, vedenie. Aceastea le adeveriia acel svințit Illustrie că le-au vădzut avidomă au în buiguit. DVS, 88v. Etimologie: buigui. Vezi și buigui, buiguire, buiguit2, buiguitor, buiguitură. Cf. buiguire (2). substantiv neutru
BUIUGUIT adj. v. buiguit2. adjectiv
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
Intrare: buiguit
buiguit adjectiv
| adjectiv (A2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||