Definiția cu ID-ul 1140038:
Arhaisme și regionalisme
BUIGUIT1 s.n. (Mold.) Extaz, vedenie. Aceastea le adeveriia acel svințit Illustrie că le-au vădzut avidomă au în buiguit. DVS, 88v. Etimologie: buigui. Vezi și buigui, buiguire, buiguit2, buiguitor, buiguitură. Cf. buiguire (2). substantiv neutru