4 definiții pentru bucățire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.

A BUCĂȚÍ ~ésc tranz. (ființe sau obiecte) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a ciopârți; a ciocârti. /Din bucată


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bucățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bucățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUCĂȚÍ vb. v. îmbucătăți.

Intrare: bucățire
bucățire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucățire
  • bucățirea
plural
  • bucățiri
  • bucățirile
genitiv-dativ singular
  • bucățiri
  • bucățirii
plural
  • bucățiri
  • bucățirilor
vocativ singular
plural

bucăți

  • 1. popular A tăia sau a sfâșia în bucăți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciocârti ciopârți îmbucătăți 3 exemple
    exemple
    • Cum numai au fost bucățit Petrea făt-frumos, au și început bivolii... a se bate. SBIERA, P. 122.
      surse: DLRLC
    • Hîrbul mi l-ai bucățit. ALECSANDRI, P. P. 351.
      surse: DLRLC
    • Paloș din teacă scotea, Bucățele-l bucățea. TEODORESCU, P. P. 503.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • bucată
    surse: DEX '09 DEX '98