brahni^[1] vi vz brehni^[2] corectat(ă)

brăhni^[1] vi vz brehni

brâhni v vz brehni

brehăi v vz brehni

brehni [At: H I, 61 / V: brâhni, brehăi / Pzi: ~nesc / E: ucr брекхать] (Reg) 1 A lătra. 2 (D. căprioare și cerbi) A scoate un sunet răgușit și sacadat de spaimă. 3 A scoate sunetul produs de porci, atunci când se sperie Cf a grohăi, a guița. 4 A scoate sunete asemănătoare tusei. 5 (Pex; d. copii) A râde pe înfundate.

❍BREHNI (-nesc) vb. intr. Mold. A scoate un sunet ce seamănă cu un lătrat (despre căprior; despre porc, cînd se sperie; despre copii, cînd rîd pe înfundate) [rut. brechity].

brehăĭésc V. brehnesc.

brehnésc v. intr. (vsl. brehati, brehnonti, rus. brehátĭ, a lătra, a hămăi). Est. Rar. Hămăĭesc puțin (o dată saŭ de cîteva orĭ). Grohăĭesc speriat. Tușesc. V. tr. Trans. Împung cu vorba. – La Cant. brehăĭesc, hămăĭesc. V. chefnesc, blehăĭesc.

brehni (-nesc, -it), vb. – (Mold.) Exprimă sunetul scos de cîine, de cerb, de porc și, în anumite cazuri de om, cu accepțiile aproape exacte ale sp. gañir. – Var. brîhni, brehăi. Sl., cf. rut. brecháty „a lătra”, sb. bréchati „a scînci” (DAR). Var. brehăi, care apare numai la Cantemir, pare a fi rezultatul unei contaminări cu behăi. – Der. brehne, s. f. pl. (năluci); brehnace, s. f. (înv., uliu, probabil datorită croncănitului pe care îl stîrnește printre păsările din ogradă).

BREHĂI vb. (Mold.) A lătra. Dulăii … prin somn ca cum ar scînci și ar brehăi se videa. CANTEMIR, IST. Etimologie: ucr. breháty. Vezi și brehăit, brehăitură, brehău. Cf. cehni. verb

brehni, brehnesc, vb. I (reg.) 1. a hămăi, a grohăi 2. a înțepa cu vorba.