bolf sn [At: LB / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Bolovan.

bolfi vtr [At: MURNU, O. 93 / V: ~fa / Pzi: ~fez, ~fesc / E: bolfă] (Reg) 1-2 A (se) umfla.

BOLF s. v. bolovan, pietroi.

bolf s. v. BOLOVAN. PIETROI.

bolf (-fe), s. n. – (Trans.) Bloc de piatră, stîncă. Origine incertă. Ar putea fi formație regresivă, bazată pe cuvîntul următor, caz în care ar aparține unei rădăcini este cel de „masă informă și moale”, care nu se potrivește cu accepția bolf. S-ar putea presupune un sl. *bolŭvŭ, de unde sl. bolŭvanŭ (< rom. bolovan). Fonetismul ar fi normal, cf. vătaf, vîrf. Dificultatea constă în faptul că se admite în general că bolŭvanŭ nu este cuvînt sl., ci de origine persană, cf. bolovan; însă această supoziție nu este decît o simplă ipoteză. În orice caz, trebuie să le excludem, pentru rom., der din lat. bulbus (Diez, Gramm., I, 26; Koerting, 1637; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275). A. Scriban pornește de la rut. boljfa „tumoare”, care pare a proveni din rom., și de la bg. bolka „suferință”, cu care probabil nu are nici o legătură. Giuglea, Contributions, 12, indică mag. bolha „purice”; și Drăganu, Dacor., V, 334, mag. golyva „ciupercă, iască”.