PITARCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

PITĂRCUȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.

PITOAȘCĂ, pitoaște, s. f. (Reg.) Specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca (Boletus granulatus). – Pită + suf. -oașcă.

HRIB, hribi, s. m. Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare brună-gălbuie și cu piciorul alb, gros; mânătarcă (Boletus edulis). – Din ucr. hryb.

HRIB ~i m. pop. Ciupercă de pădure comestibilă, cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie; mânătarcă. ◊ ~-țigănesc ciupercă otrăvitoare, asemănătoare cu hribul. /<ucr. hryb

PITARCĂ pitărci f. pop. Ciupercă comestibilă cu picior gros și cu pălăria bombată, de culoare cenușie-deschisă sau brună. /pită + mânătarcă

PITĂRCUȚĂ ~e f. Ciupercă comestibilă cu picior alb, acoperit cu niște solzi longitudinali și cu pălăria roșie, portocalie, galben-brună sau albă. /pitarcă + suf. ~uță

hrib s. m., pl. hribi

pitarcă s. f., g.-d. art. pitărcii; pl. pitărci

pitărcuță s. f., g.-d. art. pitărcuței; pl. pitărcuțe

pitoașcă s. f., g.-d. art. pitoaștei; pl. pitoaște

HRIB s. (BOT.; Boletus edulis) mânătarcă, (reg.) burete, copită, mitarcă, pitarca, pitoancă.

PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

PITARCĂ s. v. hrib, mânătarcă, pitoașcă.

PITARCĂ s. (BOT.) 1. (Boletus scaber) (reg.) mitarcă grasă, (Transilv.) ciupercă de pe coastă. 2. (Boletus luridus) (Transilv.) ciupercă domnească.

PITĂRCUȚĂ s. (BOT.; Boletus versipellis) (reg.) chitarcă, pitușcă, (prin Transilv.) roniță.

PITOAȘCĂ s. (BOT.; Boletus granulatus) (reg.) pitarcă.

PITOAȘCĂ s. v. pita-vacii.

pitarcă, pitărci, s.f. (reg.) 1. numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă, iar cealaltă otrăvitoare. 2. (în forma: chitoarcă) haină ruptă; zdreanță, fleandură.

pitoașcă, pitoaște, s.f. (reg.) 1. specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca; pitarcă. 2. femeie scundă și grasă. 3. obiect scurt și gros.