boghirci v vz poghirci

pobârci² v vz poghirci

pobirci² v vz poghirci^[1] corectat(ă)

pogări v vz poghirci

pogârci² v vz poghirci

poghirci vt [At: KLEIN, D. 401 / V: (îrg) pobârci, (înv) pogări, pobi~, (reg) pogârci, porg~^[1], borghirci / Pzi: ~rcesc / E: bg побиркам, srb pabirčiti] (Fșa) 1 (Reg) A aduna cereale, fructe rămase după cules Si: a strânge. 2 (Îrg) A fura.

porghici^2[1] v vz poghirci

pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].

pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.

poghircésc și pogîrcésc, V. pobîrcesc.

pogîrci (-cesc, -it), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir.

pogârci, pogârcesc, vb. IV (reg.) a culege spicele lăsate în urmă.

poghirci, poghircesc, vb. IV (reg.) 1. (înv. și reg.; despre cereale sau fructe rămase după cules) a aduna, a strânge. 2. (reg.) a fura.