bocal s.n. v. pocal.

*BOCAL² (pl. -aluri) sn. Vas de sticlă cu deschizătură largă, borcănaș de sticlă (întrebuințat în spec. pentru conserve) (🖼 522) [fr.].

BOCAL¹ (pl. -aluri) sn. Mold. Trans. Băn. Ulcică, cană; pahar: caută norocirea... lor în blid și în ~ (ȚICH.) [ung. bokál < it.].

BOCAL, bocale, s. n. (Transilv., Ban., Mold.) Pahar mare; cana. V. pocal. – Variantă: bocală (SLAVICI, O. I 218) s. f.

BOCAL, bocale, s. n. (Reg.) Pocal. ♦ Vas de sticlă, borcan. – Sb. bokal (<it.).

bocal n. Mold. și Tr. pahar mare. [Serb. BOKAL = it. bocale].

*bocál n., pl. e (fr. bocal, borcan, d. it. boccale, borcan, care vinde d. lat. bauca, cupă, báucalis f., vgr. baukalis, gen. -idos, și baukálion, clondir; ngr. bokáli și bukáli; germ. pokal, ung. bokál, cupă. V. boclă). Rar. Cupă, pahar. – Și pocal.

bucal¹ sn vz bocal

bucal, -ă adj. Care se referă la gură, care aparține gurii. ◊ Armătură bucală v. armătură. Palatul bucal v. palat. ◊ Loc.adv. Pe cale bucală = (despre medicamente) pe gură, oral. • pl. -i, -e. /<fr. buccal; cf. lat. bucea, -ae „gură”.

BOCALĂ s. f. v. bocal.

pocál, V. bocal.

bocal (bocale), s. n. – Pahar, cupă. – Var. (Trans.) bucal, pocal. Este cuvînt care trebuie să fi intrat în rom. prin diverse căi, cf. fr. bocal (din it. boccale); din it. provine și sb. bokal, mag. bokál (Miklosich, Fremdw., 78), cf. și tc. bukal. Var. se explică prin germ. Pokal.