4 definiții pentru bic (pl. -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bic s. n. Instrument de scris alcătuit dintr-un tub de pastă colorată cu o mică bilă în vârf; pix ◊ „Prefer să scriu cu bicul decât cu stiloul.” (din fr. bic; PR 1950; MP 5051)

bic m. (sîrb. bg. rut. bik, vsl. bykŭ, taur [d. bukati, a mugi], de unde și ung. bika, taur. Cp. cu buhaĭ. V. bucoĭ). Ban. Olt. Taur, buhaĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bíc, bici, (bică), s.f. – (reg.) Taur (Bos taurus). Atestat în Vad, în var. bică (Papahagi, 1925). – Cf. rus. byk, pol. byk „taur” (Cihac, cf. DER; MDA); bg., sb. bik (DELR).

Intrare: bic (pl. -uri)
bic (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bic
  • bicul
  • bicu‑
plural
  • bicuri
  • bicurile
genitiv-dativ singular
  • bic
  • bicului
plural
  • bicuri
  • bicurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)