NOTA BENE loc. vb. impers., s. n. Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar. [Abr.: N.B.] – Din lat. nota bene.

bene-merenti s.m. Numele unei medalii românești, instituită de regele Carol I în 1876 și acordată personalităților culturale și științifice. • /<lat. bene-merenti „celui care binemerită”.

NOTA BENE (abr. N. B.) s. m. expresie spre a semnala cititorilor o informație, o precizare suplimentară. (< lat. nota bene, notează bine!)

bene-merenti m. («celui ce a binemeritat»), medalie sau decorațiune română, creată de Domnul Carol în 1876 și dată celor ce au adus servicii literelor, științelor și artelor.

nota-bene n. («observă bine!») observațiune spre a atrage atențiunea cititorului; se scrie obișnuit prescurtat: N. B.

*béne mérenti, numele uneĭ decorațiunĭ românești date oamenilor de litere, științe saŭ arte și care înseamnă pe lat. „celui care binemerită”.

* nóta-béne, cuv. latine și italiene care însemnează „notează (observă, ĭa sama) bine” și care se pun ca să atragă atențiunea cititoruluĭ. Se scrie, de ordinar, pe scurt N.B.

*nota bene (lat.) loc. vb. imper., s. n.; abr. N.B.

NOTA BENE (loc. lat.) Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar. Prescurtat: N.B.

PULCHRE, BENE, RECTE! (lat.) frumos, bine, drept! – Horațiu, „Ars poetica”, 428. Poetul ironizează gloata criticaștrilor, care elogiază în termeni excesivi pe versuitorii cu dare de mână.