6 definiții pentru beat (s.n., muzică)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beat2 [At: DEX2 / P: bit / E: eg beat] 1 a Care aparține beatnicilor. 2 a Specific beatnicilor. 3 sn Stil în rockul modem și în jaz, ce presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură suprapunându-se alte celule ritmice secundare. 4 a Care aparține unui stil distinct în rockul modem (și în jazz). 5 sn (Muz) Bătaie. 6 sn Timp forte al unei măsuri.

BEAT s.n. (Muz.) Bătaie, timp; timpul forte al unei măsuri. ♦ (În muzica ușoară) Stil apărut la începutul deceniului al șaptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură metroritmică de bază suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (În formațiile instrumentale) Prezența tobei mari. [Pron. bit. / < engl. beat].

BEAT /BIT/ I. adj. inv. care aparține beatnicilor. II. s. n. 1. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri. 2. stil în rockul modern (și în jaz) la începutul deceniului al șaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii. ◊ (în formațiile instrumentale) prezența tobei mari. (< engl. beat)

beat s. n. (muz., anglicism) Stil modern de muzică ușoară ◊ „George Fame este un amalgam rar întâlnit – vocalist, instrumentist și compozitor de valoare, aflat la intersecția beat-ului cu jazz-ul și blues-ul.” Săpt. 22 III 74 p. 13; v. și 2 XI 79 p. 7 [pron. bit] (din engl., fr. beat; PR 1966; DJ; DN3, DEX-S)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

beat (cuv. engl. [bi:t] „bătaie”) 1. Timp (I, 2). 2. (în jazz) Timp (I, 2) și, respectiv, marcarea acestuia de către secția ritmică. În jazzul primitiv, se accentuau, în măsura* 4/4, timpii unu și trei (expresia two- b.); în epoca swing* se accentuau toți patru timpi (expresia four-b.); în muzica comercială (b.-music) și Rock and Roll* se accentuează puternic timpii slabi (doi și patru). Impropriu folosit ca sin. al lui swing.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BEAT [bi:t], mișcarea a generației anilor 1950-1960, apărută în S.U.A., caracterizată prin respingerea societății convenționale și dorința de regăsire a obîrșiilor americane prin călătorie, meditație și experiențe extatice; p. ext. prima denumire a muzicii „pop”, care acorda o deosebită importanță ritmicității melodiilor.

Intrare: beat (s.n., muzică)
  • pronunție: bit
substantiv neutru (N999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beat
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural

beat (s.n., muzică)

  • 1. muzică Timpul forte al unei măsuri.
    • 1.1. În muzica ușoară) Stil apărut la începutul deceniului al șaptelea al secolului XX, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură metroritmică de bază suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare.
      surse: DN
    • 1.2. (În formațiile instrumentale) Prezența tobei mari.
      surse: DN

etimologie: