BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras o linie; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.

barat² sn [At: MDA ms / P: ~uri / E: bara] 1-3 Barare (1-3).

barat³, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: bara] 1 (D. circulație) Care este oprită. (D. dramuri, intrări) Care este închis. 3 (D. texte, cifre, litere etc.) Peste care s-au tras linii.

barát¹, -ă adj. 1 (despre drumuri, intrări etc.) Care este închis, blocat; a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2 (despre texte, litere, cifre etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii. • pl. -ți, -te. /v. bara; cf. fr. barré.

barát² s.n. v. berat.

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărei trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text scris) Peste care s-a tras o bară sau o linie cu scopul de a face nevalabil; (despre o indicație scrisă sau, p. ext., despre obiectul pe care se află indicația) peste care s-a tras o bară pentru a o deosebi de altă indicație. Tramvaiul 15 barat.

BARAT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text scris) Peste care s-a tras o bară în scopul de a-l anula. ♦ Peste care s-a tras o bară spre a-l deosebi de altă indicație. Tramvaiul 6 barat. – V. bara.

BARAT s.n. v. berat. substantiv neutru

barát m. (ung. barat, călugăr, preut catolic, frate, d. vsl. bratŭ, frate. V. frate și baștină). Vechĭ. Preut catolic. – Și bărat.

bărát¹ s.m. (înv.) Călugăr sau preot catolic. • pl. -ți. /<magh. barát.

bărát² s.n. v. berat.

BARAT adj. v. zăgăzuit.

BARAT adj. stăvilit, zăgăzuit. (O apă ~.)

barat (barați), s. m. – Preot, sacerdot catolic. Mag. barát „călugăr”, din sl. bratŭ „frate” (Cihac, II, 479). – Der. bărăție, s. f. (biserică catolică; cuvînt înv., care astăzi se folosește mai ales ca nume pentru două cartiere, în București și în Cîmpulung).