3 definiții pentru balamuțire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balamuțire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: balamuți] (Înv) Bârfire.

BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BALAMUȚÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

Intrare: balamuțire
balamuțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamuțire
  • balamuțirea
plural
  • balamuțiri
  • balamuțirile
genitiv-dativ singular
  • balamuțiri
  • balamuțirii
plural
  • balamuțiri
  • balamuțirilor
vocativ singular
plural