auzit², ~ă a [At: VARLAAM, C. 375 / P: a-u~ / Pl: ~iți, ~e / E: auzi] 1 Perceput cu ajutorul auzului (9). 2 (D. vorbire) Înțeles. 3 (D. vorbire) Ascultat. 4 (D. sursa sunetelor) Recunoscut. 5 (D. cauza sunetelor) înțeles. 6 Aflat. 7 Zvonit. 8 Tradițional. 9 (D. sunete muzicale) Analizat din punct de vedere al calității și valorii. 10 (D. o dorință) Împlinit.

AUZIT I. adj. 1 p. AUZI ¶¶ contr. NEAUZIT ¶ 2 Ne mai ~, cum nu s’a mai pomenit, grozav: au comis cruzimi nemai ~e II. sbst. 1 Faptul de a auzi ¶ 2 ‡Auz: s’au cetit testamentul întru ~ul tutulor (N.-COST.) ¶ 3 Din ~e, din vorbele unuia și altuia, din svon [lat. audītus].

auzit a. aflat prin simțul auzului. ║ n. auz: din auzite.

auzít, -ă adj. Ceĭa ce e auzit. Din auzite, auzind, pin auz, pin auzire: a cînta un cîntec din auzite, nu după note. Pe auzite, după cum aĭ auzit: aicĭ nu merge pe auzite, ci pe văzute.

Auzit ≠ neauzit