autohton, ~ă [At: MEHEDINȚI, P. 18 / P: a-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr autochtone] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține primei populații care a locuit un ținut. 3-4 smf, a (Persoană) care se află din moși-strămoși pe pământul pe care locuiește Si: indigen, (înv) get-beget. 5 a (D. animale sau plante) Care a luat naștere într-un anumit ținut. 6 a (D. limbă) Care este socotit cel mai vechi dintre toate graiurile sau limbile vorbite într-un ținut. 7 sn (Glg) Regiune care nu a suferit deplasări orizontale și suportă o pânză de șariaj. 8 a (D. zăcăminte de cărbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine.

*AUTOHTON I. adj. 🌍 Care locuește din timpuri străvechi într’o țară, băștinaș. II. sm. Locuitor din timpuri străvechi al unei țări, băștinaș, spre deosebire de alții așezați mai tîrziu [fr.].

AUTOHTON, -Ă I. adj. 1. (despre specii, populații) care s-a format și dezvoltat pe teritoriul unde trăiește în prezent: băștinaș, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare în conștiință ca o gândire generată spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, rămase pe locul lor, peste care au fost împinse din regiunile învecinate roci mai vechi. 2. zăcământ de cărbuni, format în locul de origine al plantelor din care provine. 3. râu având izvoarele în aceeași unitate morfologică, regiune climatică cu gura de vărsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

!autohton (desp. a-u-) adj. m., pl. autohtoni; f. autohtonă, pl. autohtone

autohton.

autohton (tect.), (engl.= autochtonous); unitate geologic-structurală care nu a suferit deplasări și se află la locul de origine („in situ” A. poate fi deformat tectonic, împreună cu unitatea suprapusă (alohtonă). Ant. alohton.