4 definiții pentru autohton (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autohtón, ~ă [At: MEHEDINȚI, P. 18 / P: a-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr autochtone] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține primei populații care a locuit un ținut. 3-4 smf, a (Persoană) care se află din moși-strămoși pe pământul pe care locuiește Si: indigen, (înv) get-beget. 5 a (D. animale sau plante) Care a luat naștere într-un anumit ținut. 6 a (D. limbă) Care este socotit cel mai vechi dintre toate graiurile sau limbile vorbite într-un ținut. 7 sn (Glg) Regiune care nu a suferit deplasări orizontale și suportă o pânză de șariaj. 8 a (D. zăcăminte de cărbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine.

AUTOHTÓN, -Ă I. adj. 1. (despre specii, populații) care s-a format și dezvoltat pe teritoriul unde trăiește în prezent: băștinaș, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare în conștiință ca o gândire generată spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, rămase pe locul lor, peste care au fost împinse din regiunile învecinate roci mai vechi. 2. zăcământ de cărbuni, format în locul de origine al plantelor din care provine. 3. râu având izvoarele în aceeași unitate morfologică, regiune climatică cu gura de vărsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

autohton (tect.), (engl.= autochtonous); unitate geologic-structurală care nu a suferit deplasări și se află la locul de origine („in situ” A. poate fi deformat tectonic, împreună cu unitatea suprapusă (alohtonă). Ant. alohton.

Intrare: autohton (s.n.)
autohton2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: a-u-toh-ton, a-u-to-hton
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autohton
  • autohtonul
  • autohtonu‑
plural
  • autohtone
  • autohtonele
genitiv-dativ singular
  • autohton
  • autohtonului
plural
  • autohtone
  • autohtonelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autohton (s.n.)

  • 1. Complex de straturi constituit din roci mai tinere, rămase pe locul lor, peste care au fost împinse din regiunile învecinate roci mai vechi.
    surse: MDN '00
  • 2. Zăcământ de cărbuni, format în locul de origine al plantelor din care provine.
    surse: MDN '00
  • 3. Râu având izvoarele în aceeași unitate morfologică, regiune climatică cu gura de vărsare.
    surse: MDN '00

etimologie: