astar sn [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 321/7 / V: ~riu, c~ / Pl: ~e, ~uri / E: tc astar] (Înv) Pânză groasă care servea (mai ales) pentru căptușeală de haine (dar și pentru acoperit fața morților, pentru împodobit caii domnești, pentru strecurat etc.).

‡ASTAR (pl. -re) sn. Pînză ordinară: să strecuri zama prin ~ curat (DRĂGH.) [tc.].

astar n. pânză groasă de căptușit haine. [Turc. ASTAR].

astár n., pl. urĭ (turc. astar, căptușeală, d. ar. astar, pl. d. sitr, perdea; ngr. astári, alb. sîrb. bg. astár. V. ceadîr și șatră). Rar azĭ (Mold.). Căptușeală. Un fel de pînză groasă de cînepă de acoperit ceva, de strecurat ș. a.

astariu sn vz astar

castar sn vz astar

astar s. m. – Pînză ordinară. – Mr. astară. Tc. astar „căptușeală”, din per. aster (Șeineanu, II, 27; Meyer 20); cf. ngr. ἀστάρι, alb. bg. astar. Înv. (sec. XVIII). – Der. astaragiu, s. m. (negustor de pînză); astăreală, s. f. (căptușeală); astări, vb. (a căptuși).