10 definiții pentru arneu erneu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arneu sn [At: ANON. CAR. / V: ~nieu, arin~, er~, ernieu, hernieu, herneu, hierneu / P: ~neu / Pl: ~eie / E: mg ernyő] (Reg) 1 Coviltir. 2 Coliba strungii care adăpostește pe cei care mulg. corectată

ARNÉU, arneie, s. n. (Regional) Acoperiș împotriva ploii și soarelui la care și căruțe țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pînză groasă de cînepă. V. coviltir, covercă. Cînd îmi întorsei capul, zării la o cotitură de drum, ieșind dintr-o limbă de pădure, o trăsură încărcată cu lăzi și cu arneu acoperit cu rogojini. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 150.

ARNÉU, arneie s. n. (Reg.) Acoperiș la căruțele țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pânză groasă; coviltir. – Magh. ernyö.

ARNEU s. n. (Ban.) Coviltir. Arnyĕu. Tectum curruum. AC, 328. Etimologie: magh. ernyő.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arnéu (arnéuri), s. n. – Prelată. Mag. ernyő (DAR).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

arnéu, arneuri, (arnău, herneu, hereneu, ierneu), s.n. – (reg.; înv.) Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză) la căruțe; corfă, prelată (ALRRM, 1971: 346; Sighet, Petrova). – Din magh. ernyõ „umbrelă, coviltir” (DER, DLRM, MDA).

arnéu, -uri, -eauă, (herneu, ierneu), s.n. – Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză). Atestat în Sighet și Petrova (ALR 1971: 346). – Din magh. ernyö „umbrelă” (DA, DER).

Intrare: arneu
arneu1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N42)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arneu
  • arneul
  • arneu‑
plural
  • arneie
  • arneiele
genitiv-dativ singular
  • arneu
  • arneului
plural
  • arneie
  • arneielor
vocativ singular
plural
erneu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
arneu2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arneu
  • arneul
  • arneu‑
plural
  • arneuri
  • arneurile
genitiv-dativ singular
  • arneu
  • arneului
plural
  • arneuri
  • arneurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arneu erneu

  • 1. regional Acoperiș împotriva ploii și soarelui la care și căruțe țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pânză groasă de cânepă.
    surse: DLRLC DLRM sinonime: coviltir un exemplu
    exemple
    • Cînd îmi întorsei capul, zării la o cotitură de drum, ieșind dintr-o limbă de pădure, o trăsură încărcată cu lăzi și cu arneu acoperit cu rogojini. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 150.
      surse: DLRLC

etimologie: