aripa [At: BOLINTINEANU, ap. ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~pez / E: aripă] 1 vt A împușca o pasăre în aripă. 2 vt A înaripa. 3 vr (Rar) A-și lua zborul.

înaripa [At: MARDARIE, L 3042 / V: (înv; cscj) ~pi / S și: înna~ / Pzi: ~pez / E: în- + aripă] 1 vt A înzestra pe cineva sau un obiect cu aripi. 2 vr (Șfg) A-și lua avânt. 3 vt (Fig) A da avânt.

ARIPA vb. I v. înaripa.

ÎNARIPA, înaripez, vb. I. Tranz. (În limbaj poetic) A da avînt, a însufleți. Dar ceea ce merită pe drept cuvînt atențiunea... este, în această poemă, entuziasmul care înaripează inima poetului. MACEDONSKI, O. IV 73. ♦ Refl. A prinde aripi, a-și lua avînt. Atunci se-naripează Neîmpăcatu-mi dor. ALECSANDRI, P. III 100. Încă aristocrația nu se înaripase, și capetele acestei idre... nu începuseră a mușca. NEGRUZZI, S. I 272. – Variantă: aripa vb. I.

aripà v. a-și lua sborul: p’al lor car de roze s’aripează fragedele zori BOL.

aripésc (mă) v. refl. Bibl. (Cdr.). Îmĭ întind laturile unindu-mă cu laturile vecine.

aripéz, V. înaripez.

înaripéz și aripéz v. tr. Daŭ aripĭ, pun aripĭ, înzestrez cu aripĭ. – Vechĭ și întraripéz.