aliman³ sn [At: PAMFILE-LUPESCU, CROM. 196 / V: ol-^[1] / Pl: ~uri / E: fr eau allemande] (Îvr) Fard roșu Si: (Înv) rumeneală, suliman.

❍ALIMAN¹ = LIMAN: se pomenesc cu o corabie ce se oprise la un ~ lîngă bordeiul lor (ȘEZ.).

❍ALIMAN² sbst. 1 Trans. (VIC.) 🌐 Apă adîncă ¶ 2 fig. numai în expr.: a ajunge la ~, a ajunge la strîmtoare, a nu mai putea scăpa de o pacoste (L.M.) [srb.].

ALIMAN², alimane, s. n. (Popular) 1. Apă adîncă. 2. (În expr.) A ajunge la aliman = a ajunge la; strîmtoare, a nu mai putea scăpa de o pacoste.

ALIMAN, alimane, s. n. (Reg.) Apă adîncă. ◊ Expr. A ajunge la aliman = a da (și a nu mai putea scăpa) de un necaz. – Sb. alaman (< tc.).

aliman n. mare nevoie (numai in expresiunea): am ajuns la aliman! [Origină necunoscută].

alimán n., pl. inuz. urĭ (turc. ar. el-eman și el-aman, aman). Vest. A ajunge la aliman, a ajunge la aman, la ananghie, la mare nevoĭe. – În Trans. (Vicĭu) „apă adîncă”.

aliman (-nuri), s. n. – Necaz, belea, primejdie. Tc. (arab.) al emān (Lokotsch 66; Bogrea, Dacor., IV, 788; Scriban); cf. aman. Sunt greșite indicațiile lui Cihac, II, 633 (ngr. ἀλλοίμονον) și cele din DAR (tc. alaman „tîlhar”). – Der. alimăni, (var. alimăna, alivăni), vb. (a blestema). Vb. alimăni „a se învecina”, pe care DAR îl citează ca fiind identic cu cel anterior, provine mai curînd de la (a)liman „port”.

aliman s. m. sg. (intl.) necaz, belea, bucluc