agru sn [At: COD. VOR. 132 / V: (înv) agur / Pl: ~uri, (înv) agre / E: lat ager, agri] 1 Ogor. 2 (Reg) Strat de pământ.

†AGRU (pl. -re) sn. 1 Băn. Olten. 🚜 Loc de arat, arătură, țarină ¶ 2 Băn. Strat deasupra (HASD.) ¶ 3 Olten. 🚜 Rodul pămîntului, recoltă [lat. ager, agrum].

ágru n., pl. e (lat. ăger, agri, vgr. agrós, scr. agra-s, got. akr-s, germ. acker. V. agrar, agricol). Vechĭ Ogor.

agru (-re), s. n. – Ogor. – Mr., megl. agru. Lat. ăgrum, acuz. de la ăger (Pușcariu 38; Candrea -Dens., 21; REW 276; DAR; cf. Cortés, 125). Păstrat în Trans. După ce a dispărut din uzul general, a fost reînviat de neol. identic, reprezentat de numeroase forme der. și compuse: agrar, agricol, agricultură, agronomie etc.

AGRU s. v. câmp, ogor, recoltă, rod, țarină.

agru s. v. CÎMP. OGOR. RECOLTĂ. ROD. ȚARINĂ.

AGRU s. n. (Olt., Ban., Trans. SV) Cîmp, ogor, țarină. B: Braz (d)na. Țarina, agru. MARDARIE, 113; cf. MARDARIE, 188. C: Muștariu. carele-l ia omul și-l samănă-n agrul lui. N TEST. (1648). Agru. Ager AC, 326. Etimologie: lat. ager. Cf. tablă.

agru, s.n. (arh.) Pământ, teren agricol: „Pârlog, agru nelucrat” (Mihaly, 1900: 711, dipl. 292). ■ Atestat în Trans., până la sf. sec. al XIX-lea. – Lat. ager, agri „ogor, câmp, țarină” (Pușcariu, CADE, după DER; MDA).