Zevs m Mit. numele grec al lui Jupiter.

Zeus, cel mai puternic dintre olimpieni, socotit drept stăpînul suprem al oamenilor și al zeilor. Zeus făcea parte din cea de-a doua generație divină (v. și Gaea). El era cel mai mic dintre fiii lui Cronus și ai Rheei. Ca să-l scape de urgia tatălui său, care-și înghițea rînd pe rînd copiii de îndată ce se nășteau (v. Cronus), Rhea l-a ascuns pe Zeus trimițîndu-l în Creta, unde a fost îngrijit de nimfe (v. și Amalthea). Cînd a crescut mare, Zeus a pus la cale, cu ajutorul Gaeei și al lui Metis, detronarea tatălui său. După ce l-a silit pe Cronus să-și verse înapoi copiii înghițiți, Zeus, împreună cu frații săi acum reîntorși la viață, i-a declarat război lui Cronus. În ajutorul acestuia au sosit însă frații săi, titanii. Lupta a durat zece ani încheiați și a luat sfîrșit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpînul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpămînteană fratelui său Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrîndu-și pentru sine Pămîntul. Pînă să dobîndească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmași, de data asta pe giganții asmuțiți împotriva sa de către Gaea. Lupta cu Typhon (v. și Typhon) a fost cea mai grea, dar, în cele din urmă, Zeus a ieșit din nou și definitiv biruitor. Cu prima sa soție, Metis, Zeus a născut-o pe zeița Athena (asupra împrejurărilor în care s-a produs nașterea ei, v. Athena), cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore și Moire, cu Eurynome – Grațiile, cu titanida Dione a avut o fiică, pa zeița Aphrodite, cu altă titanidă – pe nume Mnemosyne – a avut drept fiice cele nouă Muze, cu Leto, doi copii – pe Artemis și pe Apollo, cu sora sa Demeter, pe Persephone etc. Dintre soții, cea sortită să-i fie egală și regină alături de el în Olympus a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut trei copii: pe Ares, pe Hebe și pe Ilithyia. Zeus a zămislit numeroși copii unindu-se, în egală măsură, și cu muritoarele de rînd: Alcmene, Danaë, Io, Europa, Niobe etc. (v. numirile respective). Ca stăpîn suprem și ca deținător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărțea dreptatea printre oameni și zei, el era expresia echilibrului și a ordinii din natură și din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deținătorul fulgerelor și, mai ales, al trăsnetelor – manifestare cu precădere a forței și a mîniei sale divine. El domnea în palatul său care se afla pe crestele înalte ale Olimpului și de acolo, înconjurat de ceilalți zei, cîrmuia destinele lumii, împărțind binele și răul printre muritori și veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta numele de Iupiter (v. și Iupiter).

ZEUS (în mitologia greacă), divinitate supremă, „tatăl zeilor și al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii și al tunetului, apoi al dreptății și al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei și al lui Cronos, l-a detronat pe tatăl său, instaurând stăpânirea zeilor olimpieni. Tatăl lui Apolo, al Atenei și al lui Artemis, al lui Ares și Hefaistos și a numeroși eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroană din frunze de măslin sau stejar, ținând în mână un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) și la picioare având un vultur. I-au fost închinate temple în Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se țineau Jocurile Olimpice și unde Fidias îi înălțase, în templul său, o statuie-colos, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.

Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.

Pluvius, denumire purtată de Zeus, în calitatea sa de stăpîn al ploilor.

Castor și Polux – eroi din mitologia greacă, cunoscuți și sub numele de Dioscuri (copiii lui Zeus). Legenda spune că Zeus, îndrăgostit de frumoasa Leda, s-a prelăcut în lebădă, spre a o seduce. Leda a zămislit două ouă: unul, de la bărbatul ei Tyndareus, regele Spartei, a dat viață lui Castor și Clitemnestrei – celălalt, de la Zeus, i-a născut pe Elena și Polux. Cei doi frați gemeni Castor și Polux, unul muritor iar celălalt înzestrat cu darul nemuririi datorită părintelui său divin, s-au iubit nespus. Nedespărțiți în toate acțiunile lor, ei au devenit simbolul frăției și al vitejiei. Castor fiind răpus într-o luptă, Polux rugă pe Zeus, tatăl său, să-l lase să moară împreună cu fratele iubit. Stăpînul zeilor îi propuse: ori să trăiască mai departe singur și veșnic tînăr, ori împreună cu fratele geamăn, o zi în Infern și altă zi în Olimp. Polux acceptă de îndată ultima propunere, spre a nu se despărți de Castor nici după moarte. Astfel ei simbolizează frăția ideală, prietenia desăvirșită. Legenda lui Castor și Polux a fost o bogată sursă de inspirație pentru creatorii de artă [menționăm celebrul tablou de Rubens și opera în cinci acte a compozitorului francez Rameau (1737), purtînd numele celor doi eroi mitologici]. Personajul Vasili Ivanovici, din Părinți și copii de Turgheniev, spune la un moment dat: „Mă uit la voi, tinerii mei prieteni... Cîtă putere, cîtă tinerețe în plină floare, cîte aptitudini, cît talent! Castor și Polux! Nici mai mult, nici mai puțin”. Și apoi adaugă: „Dioscurii! Dioscurii!” (cap. XXI). MIT.