văr, vară [At: (a. 1505), cf MIHĂILĂ, D. 173 / Vc: (m) vere, (rar) vărule, (A și: reg, vărule), vereo sm / Pl: veri, vere / E: ml (consobrinus, -a) verus, -a] 1 smf (Adesea determinat de un aps) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați ori surori. 2 smf Persoană care are aceiași bunici (sau ascendenți mai îndepărtați) cu o alta, fără a fi fratele sau sora sa, considerată în raport cu aceasta. 3 sm (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 smf (Fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului. 5 sm (Trs; Mun; de obicei construit cu verbul „a se prinde”) Prieten al cuiva, legat de acesta prin jurământ, până la moarte Si: (pop) fârtat (1), frate (8) de cruce. 6 smp (Ast; reg; art.) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape.

văr, vară s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (adesea determ. de un adj.pos.) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sînt frați sau surori. ♦ Persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta; (pop.; fam.) verișcan. ◊ (cu determ. care indică ierarhia gradului de rudenie) Văr bun sau vară bună v. bun. Văr mare v. mare. Văr primar (sau vară primară) v. primar. 2 s.m. (fam.; la voc.) Termen de adresare către o persoană de sex masculin, care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă condescendență. Nu-s om rău, vere, măcar că mă arată mutra așa (POPA). ♦ Termen întrebuințat în cursul unei povestiri, pentru a exprima uimire, mirare, admirație etc. S-o fi văzut, măi vere, zicea povestitorul, cît era de ticăloasă (SADOV.). • pl. veri, vere. /lat. [consobrīnum] vērum, [consobrīnam] vēram.

VĂR subst m., VARĂ subst. f. 1. Văra, R. (Hur 101). 2. Verea (Tel 45); Verescu din Verești (Arh). 3. Verișcani s. (Sur XXII) < subst. verișcan. 4. Cf. Veroiu act.