văcar sm [At: PRAV. 12 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: ml vaccarius] 1 Persoană care păzește (și îngrijește) vacile, ducându-le la păscut Si: (reg) văcău. 2 (Îe) A se supăra ca ~ul pe sat A se supăra nejustificat pe cineva. 3 (Îe) A da măciuca în mâna ~ului A încredința conducerea unui om necruțător și prost. 4 (Art) Constelație din emisfera boreală situată în apropierea Carului Mare. 5 (Prc; art) Steaua Arcturus din constelația Văcarul (4). 6 (Îht; reg) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus).

văcar s.m. 1 Persoană care duce la păscut, păzește și îngrijește vacile. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat v. sat. 2 (astron.; art.; și nm. pr.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului-Mare. ♦ Restr. Steaua Arcturus din această constelație. 3 (iht; reg.) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus). • pl. -i. și (înv.) văcariu s.m. /lat. vaccarium.

VĂCAR subst. 1. – (Paș); – Onuț (Met 224). 2. Vacare-Roibul, Ioan (A Gen I 61); Vacarea (sic) țig. (16 AII 73); Văcărea țig. (16 B I 151). 3. Vacarciuc, F. act. 4. Văcărescu fam. boierească, nume de moșier, în calitate de proprietar al satului Văcărești (r. Titu); -l, Petru 1517 (16 B I 119). 5. Văcărașu, (IS 276). 6. Văcărei s. în munții Balcani; -u, I. (RI XVIII 40). 7. Văcărița, R., munt., 1625 (Sd VII 272). 8 + suf. augm. -an: Văcărean buc. (M Put 131).