VRAN < sl. вранъ „corb”, „negru” (Mikl); cf. și subst. vrană. 1. Vranu, Șt. munt. 1388 (Rep D 25); Vran/a pren (P¹¹ fila 27; Pom); -ă, P. (Dm); -a, Enachie (Sur V); Vranas, grec gelep, 1590 (Hurm XI); Vrănescu, A. (IS 264). 2. Vranău (Buc). 3. Vranica țig. (16 B I 8). 4. Vranici (Dm). 5. Vrani, Vrăn/ești, -iuț ss. 6. Vranin, Șt., 1388 (Ț-Rom 50; 13-15 B 45) < vrana + suf. -in, (ca în Mușatin) „al Vranei”; cf. Vranena fam. bizantină. 7. + -cu: Vrancul popa din Peștiana (16 B V 481); Vrîncu, T. și Vrîncescu act.; Vranco ar. din satul Floru – Tesalia (comunicare I. Biciola), sau fon. grec < Branco. 8. + -cea, v. Vrancea.