vrabie sf [At: (a. 1465) DRHB, I, 220, ap. TDRG / Pl: vrăbii / E: vsl вравий] 1 Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată Si: vrăbete (Passer domesticus). 2 (Îc) ~-de-trestie, (reg) ~-de-stuf Pasăre migratoare cu capul și gușa de culoare neagră și cu aripile dungate în negru, ruginiu și alb (Emberiza schoenidus). 3 (Îe) A avea minte de ~ A fi lipsit de judecată. 4 (Îe) ~ia-i tot pui (și ea moare de bătrână) Se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. 5 (Reg; îcs) De-a vrăbiile Joc de copii în care jucătorii își schimbă între ei locurile.

vrabie s.f. (ornit.) Pasăre sedentară, de talie mică, din ordinul paseriformelor, cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pîntecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată (Passer domesticus); vrăbete. De aci înainte, vai și amar de bietele vrăbii de pe garduri! (ODOB.). ◊ zic. Vrabia mălai visează. Nu da vrabia din mînă pe cioara din par (sau de pe gard). ◊ compar. Mimi... era ca o vrabie care izbește încoace și încolo, orbită de încăpere și zăpăcită de oameni (PAPAD.). Δ expr. A avea minte de vrabie (sau cît o vrabie), se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrînî), se spune despre o persoană care pare mai tînără decît este. A mînca cît o vrabie v. mînca. • pl. vrăbii. g.-d. -iei. și (reg.) vrabe, vravie s.f. /<sl. veche врабни.

VRABIE subst. 1. – (Sd XVI); Vrăbiescu. 2. Vraghi/e (Sd VII 65; Arh); -i post., 1628 (BCI VII 19). 3. Vrahie (Sur VIII). 4. Vrabcea 1515 (16 B I 110). 5. Vrabeț (Ț Rom 263). 6. Vrăbioiu, munt. BCI XV 161). 7. Horobeiu b. (17 A IV 181) < rus. вopoбeй „vrabie”, fon. ucr.