VLASIE gr. Bλάσιος < lat. Blasius, nume gentilic la romani, explicat de Tagliavini prin vechiul latin blaesus „bîlbîit” „șontorog”, it. Biagio, fr. Blaise (Tagl). 1. Forma ort. A. Cu accent pe prima silabă: 1. Vlásie, frecv. 2. Vlas, Fl., ard., act.; Vlasă, mold., 1797; – Sim., ard (BCI II 268); Vlasa, Agafina act. 3. Vlasiu (16 B II 148). 4. Vlasăi = Vlasie (BCI 58-60); Vlasăe, mold., 1668 (RI X 120); Vlasi, b. mold., 1803; Vlase, A. (Sd XXII 332). B. Cu accent mutat: 1. Vlasiia, socrul Iui Stănilă, munt., 1622 (BCI V 186). 2. Vlăsi/e, -a, accentuat ca Manasía sat < Manásie, Vasilía f < Vasílie, Tănăsía f. < Tanásie. Această formă se prezintă în toponime ca: Codrul și valea Vlăsiei (fost jud. Ilfov); vîrful Vlăsiei olt. (AO XVI 258), și în expresia „părțile Vlăsiei” b. sau f. (16 B V 133). Codrul Vlăsiei nu se mai poate înțelege ca nume etnic „al Valahilor” (P. P. Pan. Mircea cel Bătrîn 62), nici prin expresia slavă vă lĭes „în pădure” (etim. I. Conea), care ar trebui să sune Vlésia; pt. aceasta cf. Podlesul, pîrîu (17 A IV 179) ce înseamnă „sub pădure”, cu -l nemuiat. Toponimul provine din nume de persoană: Codrul unui Vlasie, cum s-a numit și Codrul Cosminului după un Cosmin < Cosma. Cf. și discuția judicioasă din I. Iordan, Nume de locuri, p. 262). II. VLAS + suf. -an, -in și cu metateze: 1. Vlăsan (Giur 267; Sd XVI); – olt 1475 (AO XIV 3; Sd VII 4) etc. 2. Cu met. Vîlsu boier, 1588 (Sd XV 50). 3. + -an: Vălsan, fiul lui Ene (RI XIV 196); Vîlsan diac (Cat; AO XIII 474); cu afer. San (Hur 128); Vîlsanul, rîu; Vîlsana f. (Sd XV 4; 16 B V 162); Vîlsăn/ești s.; -oiu (Puc). Cf. și Weigand, Flussnamen: Vîlsan < Vlas. 4. Altă metateză: Văslan, mold. (RI XXIII 89). 5. + Vasile: Văsîlan, olt (Grai I 62). III. VLAS + sufixele -in și -ca produce omonime la numele derivate din Vlah: 1. Vlăsin (C Ștef; Puc); -ești s., uneori scris cu ș < s (17 A II 325) ceea ce confirmă identitatea Vlăsin = Vlașin. 2. Vlașin (Ștef; Isp I¹); – din Cotova; – Gr. (17 A I 260); – pitărel (17 A II 243); – Șt. (Sur; Vlașen s. (17 B III 580); Vlașin (C Ștef). 3. 4- -ca: Vlasca și Vlâscuța f. (Puc); 4. Contaminarea Vlasca + Vlașin produce n. Vlașca, visternicel mold., 1619 (17 A IV 358)omonim cu t. Vlașca < etnonimul Vlah. IV. Din forma lat. Blasius a calend. catolic prin srb.-cr. Blaž-a, -in (Rad vol. 82 pp. 82, 116, 134), – cf. blg. Блaжe < Blagoslav, (Weig), care poate fi o explicație greșită – avem Blaj, folosit mai întîi de ardeleni: 1. Forma a în temă: Blaj fiul lui Herbord < [Hîrbor] (14 C I 339; Dm; Vr); – orașul ard.; – Boria (Ard I 269); – Stan (Gorj); – Cernii (16 B I 43, 85); Blaja t. (Orh); Blajiul, G. (Teci); Blaj/ani, -ari, -eri, -eni ss. (Dm); cu ă < a: Blăj/el, -eni, -eri, Blăjoi (azi Blejoi) ss.; Blăjești s. (Ind 13 – 16B). Blaje (Dm); -eu (Jiul ard.) -a din Păulești, b. (17 B II 351), cf. satul vecin Blejoi; Gh. al Blăjioaei (16 B V 219). 3. Blăjul s. (16 B II 302). 4. Cu e < a: Blej/a, M., (act.); -u munt. (Sd XXI); Blej/an, -ani, -ești ss.; Blejeru, M., mold., act. 5. Din ung. Balasz < Blasius: Balasia t.; Balasachi boier, mold. (Sd IV); Balasin (Dm); -ești s. (Ștef), aceste două apar și în forma Balosin, -ești (Dm; Ștef) în aceleași documente; Balosin, vlah din Serbia, sec XIII (Has). 6. Cf. Blasul și Blaz (Vlah PB).