viezure sm [At: (a. 1492), cf MIHĂILĂ, D. 174 / V: (reg) ~erz~, ~zine, ~zire, ~une, ~ună (Pl: ~une) sf, viezur, ~ră sf, / Pl: ~ri, (reg) ~ sf / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb vjedhullë] 1 Mamifer omnivor din familia mustelidelor, cu trupul greoi, acoperit cu o blană deasă și aspră de culoare cenușie-deschisă, cu două dungi negre, de o parte și de alta a capului, cu gâtul gros, cu capul lunguieț și cu botul ascuțit asemănător cu râtul porcului, cu gheare puternice la picioarele anterioare, cu care își sapă vizuini Si: bursuc, (reg) mălăișcă (Meles meles). 2 (Reg; îe) A-i roade (cuiva) ~a mințile A ajunge într-o stare de confuzie.

viezure s.m. (zool.) Mamifer omnivor, din familia mustelidelor, răspîndit în Europa și în Asia, cu trapul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri, de culoare cenușie, cu două dungi negre, de o parte și de alta a capului, de la nas pînă la urechi, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, avînd un fel de rît asemănător cu al porcului (Meles meles); bursuc. ◊ Compar. (cu aluzie mai ales la vioiciunea animalului sau la obiceiul acestuia de a-și petrece o mare parte a timpului în vizuină) Intra în odaia lui și stătea acolo ca un viezure (CA. PETR.). • pl. -i. și viezur s.m., viezură s.f. /cuv. autoh.; cf. alb. vjedhullë.

VIÉZURE, Ivan (16 B II 334); < subst.