călin¹ sm [At: ALEXANDRI, T. 1609/ Pl: ~i / E: drr călină] 1 (Bot) Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe și cu fructe roșii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini Si: călinar, gălușcă (Viburnum opulus). 2 (Bot; reg) Lemnu-vântului (Syringa josikaea). 3 (Bot; reg) Obligeană (Acorus calamus). 4 (Bot; reg) Hortensie (Hydrangea opuloides). 5 (Bot; reg) Lemn câinesc (Ligustrum vulgare) 6 Dans țărănesc, nedefinit mai îndeaproape. 7 Melodie după care se execută dansul călin¹ (6). 8 Melodie împreună cu dansul.

călin², ~ă a [At: REV. CRIT. III, 91 / Pl: ~i, ~e / E: nct] Căldicel (1).

CĂLIN, călini, s. m. Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe și cu fructe roșii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini (Viburnum opulus). – Din călină (derivat regresiv).

CĂLIN ~i m. Arbust care crește prin păduri, cu flori albe și cu fructe roșii, acrișoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din călină

călin s. m., pl. călini

CĂLIN s. (BOT.; Viburnum opulus) (reg.) amăruș.

călin, -ă, adj. (reg.) căldicel, călduț.

VIBURNUM L., CĂLIN, fam. Caprifoliaceae. Gen originar din Africa, Asia, America, Europa, cca 120 specii, arbuști sau arbori mici de seră și cîmp, cu frunze persistente sau caduce, opuse, întregi, dentate sau lobate, nervat-digitate sau palmat-nervate. Flori, de obicei, albe, uneori puternic parfumate (corolă rotundă, patentă, campanulată sau tubuloasă cu 5 lobi, tub floral drept, 5 stamine, de obicei 3 stigmate sesile), în cimă umbeliformă, multifloră, terminală. Fruct, drupă cu 1 sămînță sferică sau ovată, roșie, oranj, neagră, albastră sau galbenă.