vesel, ~ă a [At: CORESI, EV. 45 / Pl: ~i, ~e / E: vsl веселъ] 1 (D. oameni) Care este bine dispus Si: voios (1), (reg) veselos (1). 2 (Pex) Bucuros (1). 3 (Mai ales în limbajul bisericesc) Fericit (1). 4 (Asr; îe) A fi ~ (de cunoștință) A fi încântat (de cunoștință). 5 (D. manifestările oamenilor sau, pan, ale animalelor) Care exprimă bună dispoziție. 6 (Pex; d. manifestările oamenilor sau, pan, ale animalelor) Care exprimă bucurie. 7 (D. oameni) Care face glume, farse etc. Si: glumeț (1). 8 (D. manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care provoacă râsul, hazul Si: amuzant, glumeț (3), hazliu (2), poznaș. 9 (D. oameni) Înclinat spre distracții Si: petrecăreț. 10 (D. modul de viață al cuiva) Specific omului petrecăreț. 11 (Fam; irn; de obicei construit cu verbul „a fi”) Care este (ușor) amețit de băutură. 12 (Pex) Care este plăcut vederii Si: desfătător, încântător, (reg) veselos (5). 13 (Pex) Care se petrece într-o atmosferă de bună dispoziție Si: (reg) veselos (6). 14 (Pex) Plin de voie bună Si: (reg) veselos (7).

VESEL adj. 1. – Eremia (Sur XVII); -u Gh. olt. (Dolj.); -u Mitrică munt. (BCI X 113), -i b. (Ard.). 2. Vésela f. (Pom.).