uric³, ~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 287/18 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr urique] 1 (Îs) Acid ~ Acid organic în sânge, eliminat prin urină, rezultat din descompunerea proteinelor în procesul metabolic. 2 (Îs) Calcul ~ Calcul din acid uric și urați. 3 (Îs) Diateză ~ă Tendință de a depune acid uric și urați în țesuturi, ducând la gută, la diabet etc.

uric¹ adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice

uric² s. n., pl. urice

Uric v. Gavril Uric.

URIC subst. 1 – Mihail, mold., 1433 (Glos); -ul, Gav. mon. 1492 (ib.). 2. Uricel, M. (Isp l¹). 3. Uric/ani, -eni, -ari ss.

Gavril Uric (sec. 14-15), caligraf și miniaturist, format în mediul cărturăresc al m-rii Neamț. Este considerat întemeietorul școlii moldovenești de miniatură și este autorul unui „Tetraevanghel” din 1429, executat la comanda doamnei Marina, soția lui Alexandru cel Bun. Capodopera sa se află azi în Biblioteca Bodleiană a Universității din Oxford.

GAVRIIL (GAVRIL) URIC (sfârșitul sec. 14-începutul sec. 15), călugăr, miniaturist și caligraf român. A lucrat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun la mănăstirea Neamț. Creatorul unui mod original de interpretare a formelor bizantine, care a influențat miniatura și pictura murală moldovenească de mai târziu. Principale lucrare: „Tetraevanghelul” din 1429 (se găsește la Biblioteca Bodleiana, Oxford).