tătar, ~ă [At: (cca 1650-1670) GCR I, 235/6 / V: (înv) tart~ / Pl: ~i, ~e / E: tc, tt tatar, fr tartare, ger Tartar] 1 sm (Înv) Persoană care făcea parte din triburile mongole, care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa Centrală, constituind statul Hoarda de Aur. 2-3 smf Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau care este originară de acolo Si: (îvr) tatarin (1-2). 4 smp Populația de bază din Republica Tătară. 5 sm (Pfm; îe) Doar nu vin (sau dau) ~ii Se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. 6 sm (Pfm; îe) Parcă-l alungă ~ii din urmă) Se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 7 sm (Pfm; îe) Lumea (sau țara) piere (moare) de ~i și el bea cu lăutari Se spune despre cineva care nu se sinchisește de nimic. 8 sm (Pfm; îae) Se spune despre cineva care nu vrea să știe de păsurile altora. 9 sm (Pfm; pex) Om crud, nemilos. 10 sm (Înv) Curier poștal (călare) Si: sol, ștafetă. 11 sm (Mtp) Monstru. 12 sm (Reg; art.) Vânt care bate dinspre răsărit. 13 sm (Orn; reg; șîc ~de-sihlă) Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). 14 sm (Reg; șîc ~-de-mături) Plantă erbacee din familia gramineelor, întrebuințată la confecționarea măturilor Si: (reg) mătură (Sorghum vulgare). 15 sm (Bot; reg; și îae) Mătură (Sorghum technicum). 16 sm (Bot; reg; și îae) Gaolean (Sorghum saccharatum). 17 a Care aparține tătarilor (4) Si: tătăresc (1). 18 a Privitor la tătari (4) Si: tătăresc (2). 19 a Caracteristic tătarilor (4) Si: tătăresc (3). 20 a Care este originar din Republica Tătară Si: tătăresc (4). 22 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de tătari (4).

TĂTAR etnic. 1. Ca prenume: Tatar, nepot lui „Dragus Olahus” mar., 1368 (Iorga III 213); – nepotul lui Șărb (16 A I... ); Ursul, vătag 1630 (Isp II¹); acestea nu indică originea etnică. 2. Ca supranume: Petir Tătarul (Ștef); nume de familie: Tătar, munt. (17 B I 210); -u, ard. 1722 (Paș); – Fătul (16 A I 494); -ul Crîstea, boier, 1418 (Div 57); -ul, Stoica 1569, fiul lui Buchi (Drj 113). 3. Tătara b. (16 B I 85). 4. Tătăraș, Simion țig. (16 A V 214) < subst. tătăraș supranume pentru țiganii robi, capturați de la Tătari (explic. N. Iorga), cf. cartierul Tătărași din Iași și Tătărășeni s. 5. Tătar/escu; -ăști, -ești, -ița, -ani, -ăi, -oaia, -uși ss.; Tătarca t. (SurXVIII). 6. Tătărna b., cu soția sa Tătărnaca (16 A IV 226).