tălășman, ~ă smf, a [At: ALECSANDRI, T. 902 / V: (reg) talaș~ / Pl: ~i, ~e / E: tc talașman „certăreț, arțăgos”] (Buc) 1-2 Tont (1-2).

TĂLĂȘMÁN și Tăleșman, Cîrstea (16 A IV 18); (17 A IV 128); cf. tc. talašmak „gîlcevitor” (Tiktin) și arab. tălăsăm „talisman” (com. de Siruni).