treapăd sn [At: M. COSTIN, O. 160 / V: (îrg) tra~, trep~, (reg) trapăt, ~ăt (Pl: ~e), (rar) ~ă sf / Pl: (rar) trepede / E: pvb trepăda] 1 Trap¹ (5). 2 (Reg; îe) A umbla (sau a fugi, a da) în ~ (sau în ~pete) A umbla repede. 3 (Reg; îae) A fugi (1). 4 (Reg; îe) A lua în (sau la) trepete (pe cineva) A certa aspru (pe cineva). 5 Tropăială. 6 (Pop) Alergătură multă de colo până colo Si: umblătură. 7 (Pop; pex) Oboseală. 8 (Mun) Loc de trecere (1). 9 (Med; pop) Diaree (1). 10 (Med; reg; șîscu sânge) Dizenterie. 11 (Înv; în Țara Românească) Taxă percepută de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați sau care nu-și plăteau datoriile.

TREAPĂD subst. vechi, cu sens de penalitate. 1. Trepede 1592 (BCI VII 6). 2. Trepăduș 1558 (Glos) < subst; – Dragolă (16 A II 102); Tripăduș, Anton, mold. (Sd VII 232). 3. Cf. Trupede paharnic (Aș Br 131).