topor sn [At: PSALT. 147 / Pl: ~oare / E: vsl топоръ] 1 Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc. (folosită în trecut și ca armă de luptă), formată dintr-un corp de oțel cu tăiș și cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare Si: (înv) teslă (2), (reg) titeu. 2 (Înv; fig; îs) Coadă de ~ Persoană care servește cuiva ca unealtă, ca ajutor în săvârșirea unei fapte rele. 3 (Îs) ~ de piatră Unealtă primitivă de muncă și de apărare, formată dintr-o piatră legată de o coadă de lemn. 4-5 (Fam; îljv) Din ~ (Care este) lipsit de finețe Si: grosolan, necioplit. 6 (Pop; îe) A fi ~ de oase A avea de îndurat greutăți mari. 7 (Pop; îae) A fi cal de bătaie. 8 (Pop; îe) A face (cuiva) un ~ (sau ~ul) A păcăli. 9 (Pop; îae) A face cuiva rău. 10 (Pop; îae; șîe a-i face (cuiva) chica ~) A bate zdravăn (pe cineva). 11 (Pop; îe) A scăpa cu chica ~ A scăpa îngrozit. 12 (Pop; îe) A sta cu ~ul la brâu A fi întotdeauna gata de ceartă, de bătaie. 13 Lovitură dată cu toporul (1). 14 (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 15 (Ast; pop) Constelația Perseu.

TOPOR subst. 1. – (Ștef); -ăști s. 2. + -cea: Toporcea, Radu, olt. (Sd YI 479); prin mutarea lui o > î, probabil: Topîrcea s., ard. > Topîrceanu, scriitorul.