tira¹ i [At: ARVINTE, TERM. 160 / E: tira (Imt al rtr central tirar, friulană tirâ, it tirare)] (Plu; Mol) 1 Termen prin care se dă comanda ca bușteanul să fie prins și tras în lungul lui printr-o mișcare continuă, cu ajutorul țapinelor. 2 (Îe) ~granda Trage încontinuu. 3 (Îe) A ține ~ A ține hangul.

tira² vi [At: LEXIC REG. 87 / Pzi: ~rez / E: nct] (Reg) A pleca.

tir¹ av, c vz tiri²

tir² sn, i [At: ALR I, 251/831 / E: fo] (Reg; rep) 1-2 (Cuvânt care) imită cântecul greierului.

tir³ sm [At: BĂCESCU, PĂS. 165 / Pl: ~i / E: nct] (Orn; reg) Pițigoi-de-brad (Parus ater).

tir⁴ sn [At: I. IONESCU, M. 590 / Pl: ~uri / E: fr tir] 1 Tragere cu o armă de foc. 2 Tragere la țintă (în procesul de instruire militară). 3 Locul unde se execută un tir⁴. 4 Ramură sportivă care cuprinde probe de tragere la țintă cu o armă de foc sau cu arcul. 5 Tragere la țintă, ca joc distractiv sau de noroc practicat la iarmaroace, la bâlciuri etc. 6 Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. 7 (Fam; fig) Atac verbal la care este supusă o persoană.

Tir/a, -e, -ea v. Stelian II 10.