TALABA nume cuman (după Iorga, la Drăg. 524), cf. Tol-aba etim. L. Rásonyi (la Pașca). în DLR mss, talabă „grapă sau boroană”. 1. – b., mold. (Dm; Tec II; Băl I); – (Sd, XI 234, 257); – ard. (Rel); Thalaba de Săscior (Drăg 524 n. 2); Tălăbești s. 2. Tălabu (Sur II). 3. *Tălăbai > cu met. Tăbălai(u) (17 A III 25, IV 127); Tăbălăiasa = Tibileiasă (16 A II 8); Tăbălăești s. 4. Teleabă și Telebuș (BGL III 156). 5. Cu b > mb, sub infl. subst. tulumbă: Tălămba b. (16 A III 234). 6. Talambută, M. (17 A V 207; RI II 142).