TAI vb. < a tăia. 1. Tai b. (17 A III 178). 2. Tae-ncoș moșn. (16 B II 303; 13 – 15 B 100); cf. Făiiacoș, Manole, zugrav în Breaza-Prahova, 1777 (Sd XXII 359). 3. Prob. Taindel, L. < tae-în-deal, act. 4. Prob. Tăilac, Ion (17 A IV 159) < tae-n lac (?). 5. + -ilă, -iță: Tăiliț, Chircă, olt. (RI XI 45).

LI BAI (LI TAIBO, LI TAI-PE) (701-762), poet chinez din timpul dinastiei Tang. Considerat unul dintre principalii reprezentanți ai liricii chineze. Spirit neconformist, supranumit de contemporani „nemuritorul coborât din cer”. Cântăreț delicat al naturii, al dragostei și al vinului, critic al moravurilor nobilimii, a alternat atitudinea euforică și cea elegiacă în versuri simple și sugestive, amintind de poezia populară, în imagini de o rară plasticitate și armonie.