SÎMBĂTĂ subst. 1. Sîmbotin b 1409 (13-15 B 55; Giur 135; Ard; Bîr I; 17 B II 55, 357; 17 B III 477); -a f. (16 B V 221); nume și pentru vita ce se naște într-o sîmbătă. 2. Sănbotin pren. (BCI V 218); – căp., munt. (Sd V 491); Sămbolin = Simbotin (Șchei I) 3. Cf. Sănbatiș, Mușat (16 B V 221).

(A se duce pe) Apa Sîmbetei, adică: a dispărea, a se pierde. După o veche credință mistică, apa Simbetei era un rîu care se vărsa în Infern. Legenda pretinde că apa fierbea toată săptămîna și numai sîmbăta se potolea, de unde i se trage și numele. A se duce pe această apă, înseamnă deci: a se prăpădi. „Avutul lor se va duce pe apa Sîmbetei”, scria Sandu-Aldea (În umbra plugului). FOL.