Soliman m. numele a 3 Sultani ai Turciei: SOLIMAN I, fiul lui Baiazid peri strangulat de soldații fratelui său Musa (1405-1410); SOLIMAN II (cel Mare sau Magnificul), fiul lui Selim I, cel mai celebru dintre Sultani; ocupă Belgradul (1521), Rodosul (1522), învinse pe Unguri la Mohaci (1526), coprinse Buda (1529) și asediă zadarnic Viena (1496-1566); SOLIMAN III, fratele si succesorul lui Mahomed IV (1687-1691).

SOLIMAN (SULEIMAN), nume a trei sultani otomani. Mai important: S. I (sau II) Magnificul (1520-1566). A efectuat o serie de reforme (a legislației, armatei, finanțelor, reorganizarea sistemului timariot), menite să consolideze autoritatea centrală, și a extins considerabil, în urma a numeroase războaie și campanii, granițele imp. cucerind Belgradul, Rodosul, partea centrală a Ungariei, o parte a stăpânirilor Imp. Persan, Yemenul ș.a. controlând și Marea Mediterană. A purtat lupte cu domnii Radu de la Afumați și Petru Rareș, întărind dominația otomană asupra Țărilor Române. A încurajat arta și științele. În timpul său, Imp. Otoman a cunoscut apogeul puterii militare, precum și cea mai înfloritoare perioadă a civilizației otomane.

SOLIMAN < tc. Suleiman. 1. – pan., 1456 (Dm; Hurm II²; poate grafie greșită pt. Solomon; 2. Săliman, olt. 1605 (Sd VI 460); – sătean 1620 (AO XVIII 149). 3. Cf. Sulimănitul, Avram (AO XX 147), < vb. a sulemeni (?)

SOLIMAN-pașa (Hadâmbul „Eunucul”) (sec. 15), comandant militar turc, beglerbeg al Rumeliei. Conducător al oștirii otomane înfrânte de Ștefan cel Mare în bătălia de lângă Vaslui (ian. 1475). A comandat avangarda armatei turce în lupta de la Valea Albă (iul. 1476).