Siret n. 1. cel mai însemnat din rîurile României, iese din Bucovina, taie Moldova aproape pe la mijloc și se varsă în Dunăre după un curs de 535 km.; 2. șes pe ambele maluri ale rîului; 3. oraș vechiu în Bucovina, așezat pe malul drept al rîului cu acelaș nume: 9000 loc.

SIRET hidronim, de origine neclară, Bogrea citează Σέρετος castel roman în Dardania (DR II); apare și ca antroponim. 1. Seret („Sceret” în doc. latin) b., ard., 1229 (11 – 13 C I 141); Seretu. s. mehedințean (AO XVI 262). 2. Siret, pîrcălab și Siretița, soția lui, într-o baladă olteană inedită (Col Inst. de Folclor), dar varianta editată (Conv. Literare XXXIII p. 772) dă Siret Cîrpălab. 3. Cu suf. -an, de apart. locală, Siretean, Roman (Sur XXI).

CÎMPIA SIRETULUI INFERIOR, cîmpie de subsidență situată în zona de vărsare a Siretului. Alt.: 10-26 m; lățime: 20-30 km.