2 definiții pentru Semen

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Semen, -ea, -escul, -i, v. Seman II 1.

SEMAN-SEMEN. Temă incertă, de origine complexă, cf. ucr. Ceмeн < Simeon (Grinc), omofon cu Semen de altă origine, în uz la moți și crișeni (O. Dens); cf. și unele cuvinte ca: subst. semen și verbele omonime: a semăna („a pune sămînța” și „a fi la fel”). I. Seman: 1. – munt. (16 B II 160); călăraș, 1655 (Sd IV 38); „județ” (17 B III 353); olt. (Hur); – vătămanul 1634 din Chelmești, mold./1 și un sat. 2. Scurtat: a) Sema (16 B VI 312); – vameș (17 A IV 217); b) Semul din Paia, olt. (Sur VI). 3. + Andrei sau Andron: Semandraact., A., act. 4. Semăn, munt. (16 B II 233); cf. Semănăuca, t. 5. Semeanu, I., munt. act. (Mz Pl I 138). 6. Cu schimbarea părții finale: Semac (16 B VI 254). 7. + subst. seimen: Săimanu, Ioan, act. și Sămanul, Gh., mold., 1804 (Sd XXI). 8. Cu schimb. p fin.: Samașcani s. 9. Săman, munt. (16 B I 100). II. Semen: 1. – olt. (Rel; Tis; 13-15 B 97; 16 B I 100, II 53, 233); – ard. (O Dens); 1202 (11-13 C I 25); boier (Flor 95); -escul, Vlad, mold. (16 A II 138); – zis Seman, Simeon și Simion stolnic (15 B 97, 105 etc.) an 1437-1445. 2. Semenea și Seminea b. (C Bog); Semenea și Semeni ss. Cf. m-tele Semenic din Banat. 3. Seamen, Vîrlan, olt. (AO III 249). 4. Sămen, Miloiu, olt. (Sd XV 327); -u, I. -ul, C., olteni (Sd XXII). 5. – +șa: Semșa, din Răsnicel, olt. (Sur VI). III. Srb.-cr. Semko, Simka < Simeon (Rad 82 p. 147). 1. Semca spătar (16 B I 62, IV 367); – sulger (ib 131); olt. (Tis). 2. Semcuța, b. Ard. V. și Siminc Partea II-a.

Intrare: Semen
Semen nume propriu
nume propriu (I3)
  • Semen