rof sn [At: L. ROM. 1959, nr.5, 60 / E: ger Raufe „iesle”] (Trs) Instalație în formă de grătar, făcută în grajd deasupra ieslei, pe care se așază nutrețul.

Rof, -ie v. Roh 5, 6.

ROH-ROF- cf. subst. rohii sau rofii și rohini, pl., un fel de bube de cap la copii (Tiktin). 1. Rohia s., ard. 2. Roh/an țig., ard., 1511 (Paș). -ul 1602 (Cat mold III). 3. + -ină, Rohină, I. (Sur V). 4. Rof (Moț). 5. Rofie t. (16 B IV 341). V. și Rohat.