PÂRVU, Ilie (n. 1941, Strejești, jud. Olt), filozof român. M. coresp. al Acad. (1992), prof. univ. la București. Contribuții în filozofia științei și metafizică: interpretarea epistemologică a ideii de complementaritate, o tipologie a teoriilor științifice centrată pe conceptul de teorie structurală („Teoria științifică”, „Introducere în epistemologie”, „Infinitul și infinitatea lumii”, „Arhitectura existenței”, „Filosofia comunicării”). Traduceri.

Pârvu Mutu (1657-1735), zugrav și iconar, n. la Câmpulung, jud. Muscel, format ca artist în Bucovina. A revenit în Țara Românească, unde a pictat numeroase biserici și icoane, în special pentru familia Cantacuzinilor (de ex. Filipeștii de Pădure, Măgureni, Lespezi, Bordești etc.). Capodopera sa rămâne tabloul votiv, cu 55 de personaje, din pronaosul bis. Filipeștii de Pădure (1692), jud. Prahova.

PÂRVU MUTU (1657-1735, n. Câmpulung), zugrav și iconar român. Zugrav de curte al Cantacuzinilor. Lucrările sale, cu un accentuat caracter laic, reprezintă un moment important în evoluția picturii vechi din Țara Românească (portretele votive din biserica din Filipeștii de Pădure – capodopera sa, picturile din bisericile de la Cotroceni, Măgureni, Colțea, Sinaia, Bordești, Râmnicu Sărat).

PÎRVU < sl. пръвъ „primul” [născut], care traduce numele Protion și Protoghen din calendar. Cf. Pîrvorodniĭ C-tin, fiul lui Duca-Vodă (Kog. II 33) „prim născut”. 1. Pîrvu banul Craiovei, eponim al familiei Pîrvulești, ziși Craiovești; Pîrvu Cantacuzino; Pîrvești s.; Pîrvulea Brezoi din Preșina 1643 (AO III 139); Pîrvoaia, marital, t. și Pîrvulețu t. 2. Pîrva f. (RI XV 270; Ac Bz 20; Giur 276; 16 B IV 88; P¹, P³; 17 B III 10); Pîrva fam. (Moț). 3. Pîrvan (17 B I 348); – Vasile istoricul; -ul, Șt. (16 B II 137); Părvan vistier (Aș Br 6); -a b., (Sd VI 26); Parvana b. (17 B IV 96). 4. Pîrvilă (Hur). 5. + -oci: Părvoci, olt., fini lui Giurca (Sur VI). cf. pers. Pervăne (AOr).