4 definiții pentru Populus (gen de plante)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus).Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula).Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POPULUS L., PLOP, fam. Salicaceae. Gen originar din Europa, America de N, nordul Africii și Asia, cca 35-45 specii cu foarte multe varietăți și forme hibride, arbori, repede crescători. Lăstari flexibili, cu muguri deseori aromatici și rășinoși, acoperiți de numeroși solzi, cei foliacei mai mici decît cei floriferi. Frunze caduce, întregi, lobate, inegal-sinuat-dințate, lungi cît și late, de forme diverse, cu pețioli lungă, dispuse dioic, în amenți penduli, cu scvamele sectate, laciniate sau dințate, stamine numeroase, antere roșii, stigmat 2-4. Fruct, capsulă cu 2-4 valve. Sămînță mică, ușoară, cu un smoc de peri argintii.

Intrare: Populus (gen de plante)
Populus (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Populus