POPA, Aurelian Octav (n. 1937, Amara, Basarabia, azi în Ucraina), clarinetist român. Sunet de claritate și diferențiat, perfecțiune tehnică. Repertoriu amplu, atât clasic, cât și contemporan. I-au fost dedicate numeroase compoziții românești și străine.

POPA, Constantin (n. 1938, Stroești, jud. Vâlcea), medic român. Acad. (2003), prof. univ. la București. A înființat primul laborator de hemodinamică și metabolism cerebral (1974) și primul institut de boli cardiovasculare, al cărui director este de la creare (1995). Lucrări teoretice aplicative („Medicina nucleară și diagnosticul clinic”, „Metode de neurofiziologie clinică”, „Tomografia computerizată de monoemisie și de transmisie”, „Diagnosticul neurologic”).

POPA, Eugen (1919-1996, sat Julița, lud. Arad), pictor și grafician român. Peisaje („Toamna pe Valea Mureșului”, „Cheile Dobrogei”), compoziți istorice (13 Decembrie 1918) și nonfigurative („Insula verde”), tinzând către transfigurarea dinamică a realității. Ca grafician, a realizat modalități originale de figurare a spațiului.

POPA, Grigore T. (1892-1949, n. sat Surănești, azi Emil Racoviță, jud. Vaslui), medic anatomist român. M. coresp. al Acad. (1936), prof. univ. la Iași și București. Cercetător la institutele de anatomie din Londra și Cambridge. Fondator al revistei „Însemnări ieșene” (1936). A tradus, cu unele completări originale, tratatul „Anatomie descriptivă și chirurgicală” de H. Gray. Cunoscut pe plan mondial pentru descoperirea și descrierea făcută, împreună cu Una Fielding, a sistemului porthipofizar, care au pus în evidență raporturile dintre aparatul endocrin și diencefal. Lucrări: „The mecanostructure of the pericardium”, „La pression du liquide céphalorachidian”, „Structure fonctionnelle de la dure-mère craniene”.

POPA, Magdalena (n. 1941, București), balerină și coregrafă română. Studii la București și Sankt-Petersburg. Excelează prin mișcările pline de muzicalitate, eleganță și expresivitate. Cariera ei este legată timp de 22 de ani de Opera națională din București, unde este prim-balerină (majoritatea rolurilor clasice – „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Romeo și Julieta” etc.) și apoi directoare a baletului. Din 1982, carieră la Baletul național al Canadei, unde este principalul maestru de balet. Amplă activitate de profesor invitat.

POPA, Radu (1933-1993, n. Cluj), istoric și arheolog român. Cercetător științific principal la Institutul de Arheologie „V. Pârvan” din București (1963-1993). Contribuții majore asupra epocii de formare a statelor medievale românești, în care a utilizat cercetări pluridisciplinare („Țara Mureșului în veacul al XV-lea”, „La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului”).

POPA, Temistocle (1921-2013, n.Galați), compozitor român. Instrumentist (flaut, saxofon) în orchestre de jaz, de muzică pop și teatru. Melodist remarcabil. Autor de șlagăre. A compus muzică pentru 45 de filme de lung metraj, seriale T.V., spectacole de teatru; muzică corală și muzică ușoară. („Măicuța mea”, „Lalele”, „Veronica”, „În rândul patru”, „Trecea fanfara militară”, „Să cântăm chitare mea”, „Gioconda se mărită”).

POPA, Vasko (1922-1991), poet sârb. Lirică metaforică, care exploatează filoane folclorice și utilizează mijloacele expresive ale ironiei și parodiei („Scoarța”, „Câmpia neodihnei”, „Casa din mijlocul drumului”, „Poezii”). Antologii de poezie populară („Mărul de aur”).

POPA 1. Victor Ion P. (1895-1945, n. Bârlad), scriitor și om de teatru român. Prof. univ. la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Regizor, pictor scenograf, animator al teatrului popular. Drame de atmosferă („Ciuta”, „Mușcata din fereastră”), comedii ilustrând triumful dragostei asupra prejudecăților („Take, Ianke și Cadîr”), piese satirice („Acord familial”). Romane inspirate din mediul rural („Velerim și Veler Doamne”) sau din viața aviatorilor („Sfârlează cu Fofează”); biografii romanțate. 2. Nicolae I.P. (1897-1982, n. Bîrlad), critic și istoric literar român. Frate cu P. (1). Prof. univ. la Iași. Studii de literatură română și comparată. Colaborator la revistele „Viața românească” și „Însemnări ieșene”. Animator al Centrului Cultural Francez din Iași.

POPA subst. I. 1. Popa și Popescu, două din cele mai frecvente nume de familie, încă din sec. XV (Dm; C Ștef), folosite de urmașii unui preot; în Moldova, Ardeal și Banat de obiceiu cu sufixul slav -vici: Popovici. Adăugăm și derivatele ce pot veni din apelative asemănătoare ca: pop, popoiac, popic, popic, poponețe etc. fie că sînt înrudite sau nu, precum și contaminările. 2. Popadia, (Sd XI 272) < gr. παπαδίa „preuteasa”. Păpadiia f (P⁵). 3. Popace (Ard). 4. Popară, -țig. (16 B II 16). 5. Popăscul (Dm; Ștef; Buc); diac (17 A II 245); Popescul, Radu, cronicar muntean. Popi, Pop/easa, -easca, -eni, -ești, -oiu cca. 50 toponime; -ina t. Pochi t. (Dm); în genitiv: Popei, Ioana (Buc). 7. Pop, nume de fam. ard., sub infl. magh. pap „preot”; -ul (16 A IV 253). 8. Popazu frecv. (Șchei IV) -l, mold. (Sd XXI); – Pană (17 B IV 195), cf. planta popaz și gr. παπᾶς. II. Cu sufixe: 1. Popea, ard.; Popeea, ard., act; Popiia, Sandu din Săcele (RI XI 95); Popită (Sd XV 245). 2. Popeiu(Isp III¹); Popeica, act.; Popeca, G., act.; Popeuca, N., olt. (Sd VI 488). 3. Popica (Ard); Popică, Ioan, act.; Popiciu (Sd XVI); cf. popic, -e. Popcești (Sd XVI). 4. Popisul (Giur 256). 5. Popiț; -u, I. f. mold. (Sd VI 263; 16 A IV 13); -ă (Păș); -ești fam. (17 B III 572); Popeții s. 6. Popoe, zis și Păpone, țig. (16 B I 187). 7. Popoiul (17 B II 429; Bîr I). 8. Popoiac (17 B III 182); Popoicul (Isp l¹). 9. Popec, ard. (Paș); Popocea din Bîrsa (Sd X). 10. Poponea, G., act.; Poponeț t. (16 A IV 287); – Ion (Glos). 11. Popoțea (16 A III 294); – diac (17 A III 142). 12. Poponția, Șt. mold. 1693 (Sd XV 9). 13. Popuț/ea, -ia, țig. (Ștef); Apopuțeia, Ioan mold. 14. + -an: Popan (M mar); – Ion, (Vr G 174); -ă, 1680 (Paș); + -ici, Popăniciu (Paș). Parte din acestea se pot explica și prin compunere: Poponea (< Popa Onea), Poponeț (< Popa Ioneț) etc. 15. + -șa: Popșa (Dm; Ștef; Ard; 16 A I 542); Popșe, feciorul lui Petrilă (16 A II 124); -ești (Dm; Sd XVI). 16. Popșor (Paș); – vist., 1394 (13 – 15 B 54); -i t. (Glos); -ul, Toader (16 A II 124). III. Compuse: 1. + Andron: Popandron (Drag 346); + Dan, Popdan (Drăg 346). 2. + Andrei: Popăndri (17 B III 572). 3. + Enciu: Popenciu (Paș); – I., ard.; Popincea, N. (Puc 364); cf. și subst. popinci = un soi de bureți. 4. + Iuga: Popoiugii s. (Dm; Isp III¹) și prob. Popoiuc (Dm). 5. + Ion, Ivan: Popionea și Popivan (Paș). 6. + Luca: Popluca (Drăg 346). 7. + Radu și Roșea: Poparad (Paș); Poparoșca (Ard). 8. + Stan: Popistan. 9. Apopii, Iuon (Băl V). IV. Alte derivate sau compuse neînțelese: Poptcea (17 B II 429), cf. interj. popîc! 2. Popătaru (Sd XXII 333). 3. Poparda, P., mold. act.; Popîrda (Ur XXII 409); Popîrdea,(An Pl 131). 4. Popeanță, T. (17 A IV 159); – Gh. (Buc); Popențea (Isp III¹). 5. Popelean (M mar); Popolan, D. (Hur). 6. Popînzelești s. (17 B II 317). 7. Popîrlan, act. 8. Popîrțea (17 B IV 439). 9. Popișcani s. (Dm). 10. *Popiștea > Popișteanu fam. V. Cu sufixe străine: 1. + tc. -oglu „fiu”: Popazoglu refăcut din Papazoglu. 2. Cu sufixe slave: -vici: Popovici; -ov: Popoveni și Popăuți ss. 3. Din magh. pap „popa”: a) fonetic Pop; b) scriptic: Pap, I., ep.; Papfiu, Iustin act. < magh. Papfy.

POPA-LISSEANU, Gheorghe (1866-1945, n. Lisa, jud. Brașov), istoric român. M. coresp. al Acad. (1919). A publicat izvoare literare antice și medievale privind istoria României („Izvoarele istoriei românilor. Fontes historiae Daco-Romanorum”, „Românii în izvoarele istoriei medievale”, „Dacii în autorii clasici”). Studii privind continuitatea populației autohtone la N Dunării („Continuitatea românilor în Dacia. Dovezi nouă”); monografii („Insula Șerpilor. Basarabia”). Alte lucrări: „Urme de sărbători păgânești”, „Mitologia greco-romană în lectură ilustrată”.