FIRUȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina subțire, de tip pai, cu frunze liniare, ce crește prin pășuni și fânețe. /fir + suf. ~uță

firuță s. f., g.-d. art. firuței; pl. firuțe

POA L., POA, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale și reci, 110 specii, erbacee,. anuale sau vivace, cu tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă. Frunze sesile, alterne, plate sau rulate, compuse dintr-o lamină deseori liniară, cu nervuri paralele și o vagină ce înfășoară tulpina pe o porțiune mare, iar în interior, la intersecția vaginei cu lamina, o ligulă. Flori hermafrodite, rar unisexuate, așezate în spicule compuse din 3-8 (10) flori. Panicul cu ramuri dispuse în 2 rînduri. Glumele nervate. Axa spiculețelor, în momentul coacerii, cade împreună cu fructul.

FIRUȚĂ s. (BOT.; Poa) (reg.) fân, floarea-fânului, șuvar-de-munte.

FIRUȚĂ s. v. rourică, șovar-de-munte.

firuță s.f. (reg.) 1. plantă ierboasă cu spic, folosită ca nutreț de vite; fân. 2. plantă acvatică cu tulpină culcată, cu frunze dulci, comestibile; rourică.