Pericle m. general, orator și om de Stat atenian: protector al artelor și al literaturei; el dete numele său secolului celui mai strălucit al Greciei (494-429 a. Cr.).

Pericle Nume vechi și celebru în istoria Greciei antice, frecvent în izvoare, Periklés este la origine un derivat în care se poate recunoaște cu ușurință elementul de compunere savantă, folosit și în limba română actuală, peri- „în jur” (gr. péri, peri, adverb și prepoziție, înrudit cu lat. per „pe”, apare în pericard, pericarp, periheliu, perimetru, periodic, peripatetic, periferie, perifrază etc.). A doua parte a numelui personal poate fi pusă în legătură cu subst. kléos „glorie, celebritate”, care apare și în alte anetroponime de aceeași origine → Cleopatra; Patrocle; Temistocle; Sofocle etc. Numele își datorează celebritatea (și, implicit, persistența în timp) marelui om politic și orator grec Pericle (c. 490-429 î.e.n.), șef al partidului democrat și conducător al Atenei (443-429 î.e.n.), protector al științelor și artelor. Preluat și la noi în epoca modernă, pe cale cultă, din istoria Greciei sau adus de influența neogrecească, Pericle apare sporadic în inventarul prenumelor actuale. ☐ Pericle Papahagi, lingvist și folclorist român.

Secolul lui Pericle – Epoca în care Pericle a condus Atena (443-429 î.e.n.) a fost atît de înfloritoare, încît a primit numele de „secolul lui Pericle”, pentru a desemna faza de apogeu a civilizației grecești. Prin comparație, a devenit expresie pentru orice epocă de strălucire și de progres deosebit. Este prima din expresia mai cuprinzătoare „Cele patru mari secole”, și anume: secolul lui Pericle, al lui August, al lui Leon X (sau Medicis) și al lui Ludovic al XIV-lea, denumite astfel pentru că un mare număr de personalități (oameni politici, gînditori, scriitori, artiști celebri) au ilustrat prin activitatea lor strălucită aceste perioade istorice. Se spune și „vremea lui Pericle”: „Se țin discursuri, se destupă sticle/ De fiecare Ateneu deschis/ Re-nvie iarăși vremea lui Pericle/ Și fastul lui Lorenzo Medicis!” (Anghel și Iosif, strofa 4 din ciclul Scara lui Iacob). IST.