Pascal m. nume a 2 papi (817-1099) și al unui antipapă (1164).

Pascal (Blaise) m. celebru scriitor, fizician și matematic francez, autorul calculului probabilităților, inventatorul presei hidraulice și autorul Scrisorilor provinciale si al Cugetărilor postume (1623-1662).

Pascal (fizician francez) s. propriu

*Pascal (nume de persoană) s. propriu

PASCAL, Ernesto (1865-1940), matematician italian. Apropiat al lui C. f. Klein, a studiat teoria ecuațiilor algebrice. Autor al unei teorii a identității simbolurilor, care-i poartă numele. Contribuții privind teoria formelor diferențiale.

PASCAL, Blaise (1623-1662), matematician, fizician, scriitor și filozof francez. Contribuții în hidrostatică (a descoperit, în 1653, legea fundamentală a hidrostaticii – legea lui P.), geometrie (teorema lui P. – una dintre teoremele de bază ale geometriei proiective), algebră, analiza matematică, teoria probabilităților; a inventat o mașină de calcul (1642) pentru care, în 1649, a obținut monopolul de fabricare și comercializare. În ultima parte a vieții a fost atras cu precădere de problemele moralei și ale filozofiei. Din 1646 intră sub influența jansenismului, iar după experiența revelației din 1654 viața i se transformă radical, asociindu-se grupului de la Port-Royal și consacrându-se studiului teologiei. A conceput „Scrisorile provinciale” îndreptate cu precădere împotriva iezuiților; apoi a proiectat o apologie a religiei creștine, pe care, datorită, problemelor de sănătate, n-a realizat-o decât în formă fragmentară a „Cugetărilor” (publicate postum). P. a susținut o abordare fideistă a religiei.

PASCAL, numele a doi papi: P. I (817-824), a obținut din partea lui Ludovic cel Pios un act (817) prin care se garanta Papalității posesiunea perpetuă asupra teritoriilor stăpânite. A construit numeroase biserici. P. II (pe numele laic Ranieri de Pieda) (1099-1118), a continuat lupta papei Grigore VII pentru învestitură cu împărații Henric IV și Henric V. Sub presiunea Curiei a revocat privilegiile clerului (1112).

Pascal, -e, -ie, -ina v. Paște IV B 1.

Pascal Nume răspîndit în toată Europa, sub diverse forme, Páscal este o creație a onomasticii creștine care amintește de una dintre cele mai mari sărbători religioase. Pentru a putea lămuri apariția numelui în discuție va trebui să ne întoarcem cu mult înapoi în timp și anume la una dintre principalele sărbători numită Pesah. Încercările de a lămuri originea și semnificația lui Pesah (și deci a vechii sărbători) pornesc de la textul biblic. Cea mai veche și cea mai larg răspîndită ipoteză apropie numele Pesah de vb. pasah „a șchiopăta, a sălta, a trece peste”; probabil o etimologie populară cu referire la ritualul trecerii pe lîngă casele însemnate cu sîngele mielului sacrificat divinității; apropierea celor două cuvinte i-a făcut pe unii specialiști să presupună că la originea sărbătorii ar sta un act de cult, un dans de sacrificiu sau un simbol al trecerii soarelui ori a lunii pe bolta cerească. Mult mai plauzibilă este ipoteza care vede în acest obicei o veche sărbătoare păstorească celebrată la începutul primăverii, cînd primele roade ale turmelor erau sacrificate divinității (probabil zeului lunar dătător de fertilitate). Ebr. Pesah și arameeanul corespunzător Pasha sînt redate în greacă prin Pascha, Paska, folosit cu sensul vechi ebraic în Evanghelia lui Matei (Iisus este întrebat: „unde vrei să-ți pregătim să mănînci Paștele?” – deci animalul sacrificat). Creștinii au modificat profund sensul cuvîntului Paști, ajuns să desemneze în ultimă instanță „învierea lui Hristos”, sărbătoarea creștină. Preluat și în latină sub forma pascha și chiar pascua (prin contaminare cu pascua „pășuni”), vechiul nume ebraic este păstrat în numeroase limbi moderne: it. Pasqua, fr. Pâques, sp. Pascua, port. Pascoa, rom. Paști etc. Din lat. Pascha se formează derivatul paschalis (în evul mediu, pasqualis) „pascal, referitor la Paști”, care începe să fie folosit ca nume de botez. Impus copiilor născuți în perioada sărbătorii sau luat din calendare unde apar mai mulți sfinți cu acest nume, Pascal se răspîndește în apusul cît și în răsăritul Europei (aici sursa este greaca). În vechile inscripții creștine din apus apare și o altă formație, Paschasius, cel mai important nume dintre cele referitoare la sărbătorile celebrate de biserică. Pătruns la noi prin filieră slavă sau prin purtători greci, Pascal începe să apară în documentele Țării Românești încă din anul 1428. O altă formă frecventă la noi, Pascu(l), este atestată din 1441. Pentru feminin este și astăzi în uz Pascalina, întîlnit în documente începînd cu sec. 16. Cu valoare de nume personal apare chiar cuvîntul rom. Paște. ☐ Fr. Pascal, germ. Paschalis, it. Pasqualle, Pasqualina, sp. Pascual, magh. Paszkál, bg.. Paskal(i), Paskalina, Pasko etc. ☐ Blaise Pascal, filozof francez.

BENTOIU, Pascal (n. 1927, București), compozitor român. Muzică simfonică, de cameră, vocală și instrumentală, operele „Amorul doctor” și „Hamlet”. Limbaj expresiv, construcție clară și echilibrată. Studii de muzicologie și folclor.

PASCAL-COJOCĂRIȚA, Matilda (n. 1958, Negrești, jud. Vaslui), interpretă română de muzică populară. Stil concertant strălucitor, cu o bogată dinamică a efectelor spectaculare, realizate cu o mare agilitate vocală și valorificând intens registrul grav de contralto al vocii sale.

Grăuntele de nisip al lui Pascal – Cromwell, omul care a domnit în Anglia ca un suveran pe la mijlocul secolului al XVII-lea; omul care a condus revoluția ce l-a trimis la eșafod pe regele Carol I; omul care a băgat spaima în papi și în monarhi; omul care s-a luptat peste mări și țări, biruind pe spanioli, pe olandezi… omul acesta puternic și glorios a fost învins de… un grăunte de nisip! De micul grăunte de nisip care i s-a așezat în uretră și i-a provocat moartea. De ce atunci acest faimos grăunte nu poartă numele lui Cromwell? Fiindcă întîmplarea ar fi rămas poate necunoscută, dacă n-ar fi consemnat-o pana scriitorului francez Pascal în cartea sa Pensées. Și astfel, recunoscător celui ce i-a asigurat posteritatea, „istoricul” bob de nisip a renunțat la numele părintesc al stăpînului său și și-a însușit pe cel adoptiv al cronicarului. „Grăuntele de nisip al lui Pascal” a devenit de atunci o expresie originală, pentru a semnala că micile cauze provoacă adesea efecte mari. Ea își găsește echivalent în vorba noastră populară: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. IST.

Prăpastia lui Pascal – În anul 1654, Blaise Pascal a suferit un accident. În apropierea podului Neuilly, caii de la trăsura sa s-au speriat și au pornit într-o goană nebună. Celebrul scriitor și om de știință francez era să-și piardă viața. De atunci și pînă în clipa sfîrșitului (1662) a fost fără încetare chinuit de spaima că în preajma lui se deschide o prăpastie care-l va înghiți. În medicină sînt cunoscute aceste forme de obsesii, care pot căpăta uneori un caracter anormal. Ele provoacă o anxietate foarte persistentă care în unele cazuri nu cedează nici atunci cînd dispare cauza declanșării ei. Pascal a fost cuprins de o asemenea nevroză, o stare de psihastenie și, deși gînditor cu o minte atît de clară, de lucidă, n-a izbutit totuși prin raționament și voință să se vindece de această maladie. „Prăpastia lui Pascal” semnifică deci un pericol închipuit, o obsesie. LIT.